Cupa Romaniei Social Media

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #FCSBSlovan #Pintilii Aici puteți vedea ce a declarat Mihai Pintilii la finalul partidei cu FC Slovan Liberec, din turul 3 preliminar al UEFA Europa League.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
FCSB a ratat calificarea în play-off-ul UEFA Europa League, după ce a pierdut, pe teren propriu, cu 2-0, împotriva cehilor de la FC Slovan Liberec. Pe fondul problemelor generate de numeroasele cazuri pozitive de COVID-19, roș-albaștrii au fost nevoiți să improvizeze o echipă de start, în condițiile în care au reușit să-i împrumute, în ziua meciului, pe David Caiado și Goran Karanovic, de la AFC Hermannstadt și i-au oferit un contract lui Gabriel Enache, fotbalist care a revenit la FCSB după doi ani și jumătate. Acestora li s-au alăturat Adrian Șut, aflat la prima sa partidă pentru echipa noastră, în condițiile în care a fost accidentat o perioadă mai lungă de timp și Aristeidis Soiledis, revenit, de asemenea, după accidentare. În plus, s-au înregistrat, joi seară, debuturi în cupele europene pentru cei mai mulți dintre fotbaliștii aflați pe teren. Pentru că o veste proastă nu vine niciodată singură, Goran Karanovic s-a accidentat în primele minute ale partidei, fiind înlocuit de tânărul Octavian Popescu. În plus, Ștefan Cană a fost eliminat în minutul 20, pentru un fault din postura de ultim apărător, într-o fază în care arbitrul din Azerbaijan trebuia să acorde, în primă fază, fault în atac. De asemenea, acesta le-a refuzat roș-albaștrilor cel puțin o lovitură de pedeapsă, la faulturile din careu asupra căpitanului Ovidiu Perianu, respectiv Adrian Șut. Oaspeții au punctat în repriza secundă, prin Helal (64) și Rabusic (82), obținând o calificare la care probabil nici nu ar fi îndrăznit să viseze dacă FCSB nu era decimată de COVID-19. Astfel, roș-albaștrii rămân doar cu lupta pentru competiția internă, pe care speră să o câștige după o pauză de șase sezoane. FCSB se va deplasa, duminică seara, pe terenul celor de la FC Politehnica Iași, pentru o partidă contând pentru etapa a cincea a Ligii 1! FCSB - FC SLOVAN LIBEREC 0-2 (0-0) Au marcat: Helal 64, Rabusic 82 FCSB: Straton - Enache, Cană, Soiledis, Panțîru - Simion, Perianu, Șut - Petre (Ion '68), Karanovic (Popescu '10), Caiado. Antrenor: Mihai Pintilii FC Slovan Liberec: Nguyen - Koscelnik, Kacharaba, Tijani, Mikula - Beran (Rabusic '51), Hromada (Chalus '88), Mara, Pesek (Matousek '84) - Yusuf, Mosquera. Antrenor:Pavel Hoftych Cartonașe galbene: Perianu 14, Petre 51 / Pesek 44, Beran 47, Helal 69 Cartonaș roșu: Cană 20

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #FCSBSlovan #turul❤️💙 Aceasta este echipa noastră din această seară, când o întâlnim pe FC Slovan Liberec, în turul 3 al UEFA Europa League.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #FCSBSlovan #turul3 Partida cu FC Slovan Liberec, din preliminariile UEFA Europa League, va începe la 20:30 și va fi transmisă în direct de Prima TV.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
FCSB a câștigat lejer, 3-0, partida din a patra etapă a Ligii 1, împotriva celor de la FC Argeș, în care Dennis Man a strălucit, reușind un hat-trick la numai trei zile după ce o făcuse și în preliminariile UEFA Europa League. Atacantul roș-albaștrilor a deschis scorul în minutul 13, cu un șut din afara careului, pentru ca, după doar 9 minute, să mărească avantajul echipei noastre cu o ”scăriță” de mare efect. Al treilea gol a venit în minutul 72, când Dennis a înscris din 16 metri, după o acțiune care a pornit de la debutantul Octavian Popescu, intrat în repriza a doua în locul lui Robert Ion. Cu un lot decimat de situația legată de COVID-19 și cu o bancă de rezerve pe care s-au regăsit mai mulți jucători de la echipa a doua, FCSB a dominat autoritar meciul disputat la Giurgiu și a demonstrat că înfrângerea din etapa trecută, de la Voluntari, poate fi încadrată în categoria accidentelor. Cătălin Straton și Ștefan Cană au debutat pentru echipa condusă de Mihai Pintilii în această săptămână, în timp ce același lucru se poate spune și despre Octavian Popescu. Pentru FCSB a mai evoluat, în a doua parte, Laurențiu Ardelean, mijlocașul de la echipa a doua înlocuindu-l pe eroul serii, Dennis Man, în minutul 81. Pentru roș-albaștri urmează meciul extrem de important din turul 3 preliminar al UEFA Europa League, împotriva cehilor de la FC Slovan Liberec, care se va disputa tot la Giurgiu. FCSB - FC ARGEȘ 3-0 (2-0) A marcat: Man 13, 22, 72 FCSB: Straton – Creţu (Pantea ’82), Ş. Cană, Briceag, Panţîru – Moruţan, Perianu (Simion ’46), R. Ion (Popescu ’50) – Man (Ardelean ’81), Petre, (Horşia ’46) Buziuc. FC Argeş: Croitoru – Tofan, Turda, Leca, Şerbănică – D. Meza Colli, Prepeliţă (Marakis ’46), Honciu (Malele ’46) – R. Grecu (Barbu ’46), Mediop (Blejdea ’72), Mirică (Năstăsie ‘2). Cartonașe galbene: Panțîru 3/ Turda 75 Arbitri: George Găman - Florin Păunescu, Marius Marchidanu - Ionuț Coza Observatori: Paul Mincu (LPF), Alexandru Deaconu (CCA)

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#Liga 1 #etapa4 #FCSBArgeș Aceasta este echipa pe care FCSB o va folosi în partida cu FC Argeș, care va începe la 21:30, în direct la Digi Sport, Telekom Sport și LookPlus & LookSport.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#transfer Bine ai venit, Cătălin Straton! FCSB anunță transferul lui Cătălin Straton, de la FC DINAMO BUCURESTI . Portarul în vârstă de 30 de ani, care a mai evoluat, de-a lungul carierei, pentru FC Rapid București, FC Vaslui, CS Universitatea Craiova, ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași, s-a alăturat lotului sâmbătă seară și va purta tricoul cu numărul 1. Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul FCSB! În altă ordine de idei, fundașul Ștefan Cană (20 ani) a revenit din împrumutul de la FC Farul Constanța și a intrat în programul echipei de seniori. ”Mă bucur că am șansa de a ajunge în curtea unui club cu o istorie atât de bogată. Sper să reușim să ne atingem toate obiectivele propuse în acest sezon” CĂTĂLIN STRATON

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #playoff #adversari UEFA a organizat vineri, la Nyon, tragerea la sorți pentru play-off-ul UEFA Europa League, care se va juca pe 1 octombrie. Dacă vor trece de FC Slovan Liberec, roș-albaștrii vor întâlni, pe teren propriu, învingătoarea dintre APOEL FC (Cipru) și HŠK Zrinjski Mostar (Bosnia).

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #turul2 #fktscfcsb⚽️❤️💙 Aici puteți vedea ce a declarat Mihai Pintilii la finalul partidei dintre FK TSC și FCSB, din turul 2 preliminar al UEFA Europa League.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
FCSB a obținut calificarea în turul 3 preliminar al UEFA Europa League după ce a trecut de FK TSC Backa Topola, din Serbia, la loviturile de departajare (6-6 în 120 de minute, 5-4 după penalty-uri). Roș-albaștrii o vor întâlni pe Slovan Liberec, din Cehia, într-o partidă care se va disputa joia viitoare, începând cu 21:30, pe Stadionul ”Marin Anastasovici”, din Giurgiu. Meciul de la Senta s-a disputat în condiții deosebite, FCSB fiind lovită, în ultimele zile, de un val de infectări cu COVID-19 care i-a privat pe roș-albaștri de serviciile a nu mai puțin de 9 jucători, cărora li s-au adăugat și mai mulți membri ai staff-ului, inclusiv antrenorul principal, Anton Petrea. Astfel, răspunderea pentru obținerea calificării i-a revenit lui Mihai Pintilii, ajutat de Bogdan Vintilă, Alexandru Petre și Andrei Zisu (toți de la Centrul de Copii și Juniori al FCSB). Delegatul echipei noastre a început partida cu un portar debutant, Răzvan Ducan și un lot format din 14 jucători, printre care s-au numărat Alexandru Pantea (17 ani), Ovidiu Perianu (18 ani), Robert Ion (20 ani) sau Ovidiu Horșia (19 ani), cărora li s-a alăturat Gabriel Simion, aflat la primul său joc pentru FCSB în acest sezon. Chiar dacă rezultatul a fost unul foarte rar întâlnit pe un teren de fotbal, jucătorii noștri merită felicitați pentru efortul extraordinar depus, în condițiile foarte dificile de care au avut parte în ultimele zile! FK TSC - FCSB 6-6 (10-11 D.P.) Au marcat: Milicevic '11, Duronjic '14, Lukic '51, Tomanovic '90+4, '117, Tumbasevic '105+1 / Fl. Coman '25, Man '50, '63 - pen., 104, Balaz '90+3 - aut., Petre '108 BACKA TOPOLA: Filipovic - Balaz, Antonic, Babic (64 Banjac), Ponjevic - Zec, Tomanovic, Trumbasevic, Milicevic (114 Tomanovic) - Duronjic (45 Petrovic), Lukic (75 Siladi). Antrenor: Zoltan Sabo. FCSB: Ducan - Crețu, Simion, Briceag, Pantea (21 Ad. Petre) - Moruțan, Perianu, Panțîru - Man, Buziuc (46. R. Ion), Fl. Coman (73 Horşia). Antrenori: Mihai Pintilii şi Bogdan Vintilă. Cartonașe galbene: Zec 31, Ponjevic 34 și 44, Tomanovic 103/ Coman 41, Moruțan 112 Cartonașe roșii: Ponjevic 44, Siladi 103 Arbitri: Dennis Higler - Charles Schaap, Jan de Vries - Siemen Mulder (toți din Olanda).

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #fktscfcsb Partida împotriva celor de la FK TSC, din preliminariile UEFA Europa League, se va disputa în această seară, începând cu 22:00 (ora României). Partida va fi transmisă în direct de LookPlus & LookSport.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#Oficial #COVID #UEFA FCSB anunță că, în urma retestării COVID-19 de miercuri după-amiază, din Serbia, au fost înregistrate 5 rezultate pozitive. Este vorba despre jucătorii Andrei Vlad, Sergiu Buș, Andrei Pandele, Ovidiu Popescu și Ionuț Vînă. De asemenea, acestora li se alătură alți trei jucători, depistați pozitiv pentru COVID-19 în urma unei testări efectuate în Timișoara: Florin Tănase, Iulian Cristea și Darius Olaru. Toți fotbaliștii infectați au fost izolați conform reglementărilor aflate în vigoare! În altă ordine de idei, partida cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, se va disputa în această seară, începând cu 22:00 (ora României), în direct la Look Plus.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#UEL #Serbia #antrenament Roș-albaștrii au pornit spre antrenamentul oficial de la Senta, unde mâine o vor întâlni pe FK TSC Backa Topola. Delegația FCSB a ajuns marți seară la Timișoara, cu o cursă charter, iar miercuri a pornit spre Backa Topola, cu autocarul închiriat.

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#oficial #COVID #rezultate FCSB anunță că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive. Este vorba despre jucătorul Andrei Miron și mai mulți membri ai staff-ului: Anton Petrea (Antrenor principal), Thomas Neubert (Preparator fizic), Horea Codorean (Preparator fizic), Sorin Cristof (Kinetoterapeut), Bogdan Stoica (Analist video) și Marius Ianuli (Team Manager). Aceștia au fost izolați conform reglementărilor aflate în vigoare și nu prezintă simptome!

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
FC Voluntari a reușit surpriza etapei sâmbătă seara, când a câștigat, pe teren propriu, scor 2-1, împotriva echipei noastre, care nu încasase niciun gol în primele două runde și avea victorii identice, scor 3-0. Sebastian Mailat (29) și Ricardinho (65) au punctat pentru gazde, în timp ce Dennis Man (86) a redus din handicap. Din păcate, elevii lui Anton Petrea nu au reușit să obțină nici măcar un punct, în condițiile în care au dominat partida în repriza secundă. Astfel, FCSB a ratat șansa de a se menține pe prima poziție în clasament și s-a văzut depășită în clasament, pentru moment, atât de FC Voluntari, cât și de FC Botoșani. Pentru roș-albaștri urmează deplasarea din Serbia, de pe terenul celor de la FK TSC Backa Topola, de joi seară (22:00 ora României), unde vor evolua în turul 2 preliminar al UEFA Europa League. FC VOLUNTARI - FCSB 2-1 (1-0) Au marcat: Mailat 29, Ricardinho 65/ Man 86 FC Voluntari: Rîmniceanu - Costin, Balaur, Armaș, Vlad - Căpățînă, Ricardinho (Bortoneanu 76), Gheorghe - Grădinaru (Achim), Eric (De Lucas 72), Mailat (Voinescu 84) Antrenor: Mihai Teja FCSB: Vlad - Crețu, Cristea (Moruțan 70), Miron, Briceag (Panțîru 46) - Vînă (Olaru 46), Popescu, Tănase - Man, Buș (Buziuc 46), Coman Antrenor: Anton Petrea Cartonaș galben: Costin 45 Arbitri: Horia Mladinovici - Valentin Avram, Florin Neacșu - Iulian Dima. Observatori: Marian Ivan (LPF), Aron Huzu (CCA)

FCSB Bukarest

FCSB Bukarest
#liga1 #etapa3 #VoluntariFCSB Aceasta este echipa de start a FCSB în partida cu FC Voluntari, care va începe la 21:00, în direct la Digi Sport, Telekom Sport și LookPlus & LookSport.