Liga I Social Media

CFR Cluj

CFR Cluj
🏆 🥇 Trofeul, tricoul și medalia de campion au ajuns la Mister! ❤️ ⚽ Împreună cu un grup de jucători fantastic, Dan Petrescu a reușit să câștige cel de-al treilea titlu consecutiv pe banca echipei noastre! ❤️ Felicitări, Dan Petrescu, pentru un nou succes important la CFR Cluj! 🏆

CFR Cluj

CFR Cluj
🏆 Clubul CFR 1907 Cluj dorește să mulțumească tuturor celor care au pus umărul la câștigarea celui de-al 6-lea titlu de Campioană a României din istoria echipei și al treilea consecutiv. Am jucat nu mai puțin de 54 de meciuri în acest sezon, am luptat pe toate fronturile împotriva oricărui adversar și am purtat cu cinste numele țării pe marile stadioane ale Europei. Am luptat cu un adversar invizibil, COVID19, și chiar și așa, cu toate obstacolele întâlnite pe parcurs, ÎMPREUNĂ am reușit! Am reușit să fim din nou Campionii României și să revenim în UEFA Champions League. Nu am fi ajuns aici fără VOI: Fotbaliștii, staff-ul tehnic și toți angajații clubului care au muncit până la epuizare pentru realizarea acestui obiectiv. Suporterii au fost și în acest sezon alături de noi la fiecare meci, chiar dacă pe acest final de campionat nu au fost în tribune, i-am simțit mereu aproape. O medalie și un tricou sunt ale lor pentru că ei sunt campionii noștri. Mulțumim partenerilor noștri care ne-au fost alături la fiecare pas și ne-au susținut necondiționat. Mulțumim și celor care ne-au criticat. Pentru că nu suntem perfecți, am învățat din fiecare critică. De asemenea, mulțumirile noastre merg către Liga Profesionistă de Fotbal, Federația Română de Fotbal și către cluburile, instituțiile și oamenii de fotbal care au apreciat valoarea și munca depusă de clubul nostru și ne-au felicitat pentru acest succes răsunător. Titlul acesta este al vostru, al tuturor celor ce iubesc CFR 1907 Cluj!❤️ Vă mulțumim tuturor!🚂

CFR Cluj

CFR Cluj
La mulți ani, Otto Hindrich! 🎉 ⚽ Portarul echipei noastre își sărbătorește astăzi ziua de naștere! 🎉 🏆 Familia CFR îți dorește multă sănătate și fericire! Hai CFR!🚂 #LaMultiAni #HaiCFR #PusiPeFapte

Alexandru Chipciu

Alexandru Chipciu
✋🏆

Alexandru Chipciu

Alexandru Chipciu
🤜🤛

CFR Cluj

CFR Cluj
🏆 Imagini fantastice de la reîntoarcerea CAMPIONILOR acasă și de la întâlnirea cu suporterii din centrul orașului! Vă mulțumim! ❤️

Alexandru Chipciu

Alexandru Chipciu
Multumesc pentru mesajele de felicitare 🙌🏆

CFR Cluj

CFR Cluj
🏆 Bucuria din vestiarul Campionilor!👏🏼

CFR Cluj

CFR Cluj
🚂⚽️❤️

CFR Cluj

CFR Cluj
❤️❤️❤️

CFR Cluj

CFR Cluj
Campionii României suntem noi! 🚂 Vă mulțumim tuturor pentru susținere și mesaje! ❤️ Acest trofeu este și al vostru! 🏆

CFR Cluj

CFR Cluj
GRUIA ESTE CASA NOASTRĂ! ❤️

CFR Cluj

CFR Cluj
🏆 NOI SUNTEM CAMPIONII ROMÂNIEI!❤️

CFR Cluj

CFR Cluj
SE LUMINEAZĂ CLUJUL! ❤️ CFR RAMÂNE CAMPIOANA ȚĂRII! 🚂

CFR Cluj

CFR Cluj
Noi cântăm și ne bucurăm împreună! ❤️ Familia CFR, unită până la final❗️

CFR Cluj

CFR Cluj
🏆 CFR 1907 CLUJ RĂMÂNE CAMPIOANA ROMÂNIEI! 🏆 🥇➡️ 3 TITLURI CONSECUTIVE, 6 ÎN ISTORIA CLUBULUI ⬅️🥇 👏🏼 FELICITĂRI, BĂIEȚI! 🧡 AȚI FOST FANTASTICI! 🧡 #CampioanaNoastra #CFRCampioana #PusiPeFapte

CFR Cluj

CFR Cluj
❗️Schimbare de ultim moment în echipa noastră. Burcă îi ia locul lui Susic în primul 11, iar Denis Ciobotariu va fi pe bancă în locul lui Burcă. ➡️ Echipa de start pentru meciul din această seară! 🏆 Rezerve ➡️ Rus I. - Cestor, Burcă, Hoban, Aurelio, Costache, Petrila, Pereira, Chipciu Antrenor ➡️ Valeriu Bordeanu Hai CFR! ❤️

CFR Cluj

CFR Cluj
❗ Comitetul Executiv al FRF a decis luni, 3 august, cum va fi decisă lupta la vârful clasamentului în Liga 1. În caz de egalitate după 90 de minute în meciul din această seară se vor disputa două reprize de prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Învingătoarea va primi 3 puncte în clasament și va reprezenta România în ediția 2020-2021 a Ligii Campionilor. Hai CFR! 🚂